Va fi o editie speciala cu un invitat pe masura temei! Ambasadorul Frantei, François Saint-Paul, va veni in cortul Bake Off Romania pentru a le da concurentilor tema probei de creativitate, un desert frantuzesc ce se afla in topul preferintelor sale.  

Robert, Mihaela, Daniel, Irina si Adrian au reusit sa impresioneze juriul, ajungand pana in semifinala si continua drumul in lupta pentru titlul de Cel mai bun cofetar amator din Romania si marele premiu de 25.000 de euro cu ganduri mari:

„Am reusit sa ajung ajung in semifinala, ma simt excelent! Sunt nerabdator sa inceapa treaba. Sper sa iasa foarte bine si sa ajung in finala!”, a declarat Daniel, care a reusit sa ajunga la o proba eliminatorie chiar si cu 2 insigne de cofetarul saptamanii in piept. 



„Presiunea este foarte mare, emotiile sunt foarte mari! Cred ca doar inainte de nunta am mai fost asa de emotionata!”, a declarat Mihaela, care a reusit sa ridice si gustul preparatelor sale la nivelul aspectului vizual ce era intotdeauna impresionant. 

„Competitia va fi mult mai stransa, probele vor fi mai grele. Am ramas doar 5, acum ne vom duela si vom vedea care castiga!”, a spus Adrian, cel care la numai 16 ani a reusit sa castige respectul juratilor prin preparatele sale si sa obtina doua insigne de cofetarul saptamanii ce l-au adus pana in semifinala. 

„Daca am ajuns pana aici, trebuie sa ajung printre finalisti! Nici nu vreau sa ma gandesc la altceva!”, a marturisit Irina, cea care a fost intotdeauna manata de ambitie si de dorinta de a demonstra ca este foarte buna in ceea ce face. 

„Sper sa ma ridic la nivelul asteptarilor juriului!”, a spus Robert, care s-a remarcat in competitie datorita elementelor de bucatarie moleculara pe care le-a folosit in preparatele sale, dar si prin gusturi inedite. 

Competitia creste, tensiunea se ridica la cote neasteptate, iar pretentiile juratilor nu se lasa mai prejos pentru semifinala Bake Off Romania. 

„Suntem intr-o semifinala si bineinteles ca pretentiile au crescut!”, a spus Alex Stan. „Am asteptari foarte mari de la toti concurentii, sunt buni, ii vad concentrati. Va fi o saptamana grea, dar frumoasa si interesanta!”, a marturisit Simona Pope, iar Tudor Constantinescu a completat: „Sper sa fie mandri de ce au realizat pana acum si sa gaseasca forta de a merge mai departe si de a cuceri titlul suprem!”. 

Semifinala Bake Off Romania pregateste multe suprize, retete delicioase si preparate spectaculoase. Cum vor reusi cei cinci concurenti ramasi in competitie sa se descurce cu retetele frantuzesti, dar si cine va fi cel ce va parasi competitia atat de aproape de marea finala, ramane de vazut luni, de la 20:30, numai la PRO TV. 

Bake Off Romania – Porniti cuptoarele!