Cei sase concurenti ramasi in cursa pentru marele premiu de la Bake Off Romania au fost supusi unor provocari culinare care pot duce cu gandul la masa de Pasti, asa ca retetele prezentate si realizate de acestia, cat si de cei trei jurati pot reprezenta o sursa de inspiratie in acest sens.

Concurentii au avut parte de o surpriza in editia de luni. Proba de semnatura a inceput cu un test, si anume cu prepararea de margarina pe care ulterior au folosit-o pentru produsul principal, adica cozonac. 

Cel mai reusit cozonac l-a realizat Irina, cea care s-a descurcat la fel de bine si la proba tehnica. Pentru aceasta, Simona Pope le-a cerut celor sase concurenti sa realizeze o placinta dobrogeana cu carne.



Andra si Catalin Maruta au fost cei doi invitati surpriza din aceasta editie. Cei doi au venit cu un platou plin de bunatati traditionale romanesti si le-au cerut celor sase cofetari amatori sa prepare doua kilograme de paine. Concurentii s-au intrecut in combinatii inedite, iar la final le-au prezentat celor trei jurati produsele lor, Robert si Dan fiind cei care s-au remarcat.

Insigna de "Cofetarul saptamanii" a primit-o Irina Bucur, in timp ce Erika, Adrian si Mihaela au intrat la proba eliminatorie, unde li s-a cerut sa faca poale-n brau, in varianta reinterpretata. Adrian si Mihaela au reusit sa-i convinga pe cei trei jurati cu preparatul lor, in timp ce Erika a parasit competitia.